Opt artefacte inexplicabile.

Din cand in cand, arheologii fac descoperiri uluitoare, care dezvaluie faptul ca una sau alta dintre civilizatiile stravechi foloseau uzual instrumente sau tehnologii „inventate“ in secolul XX. Iata cateva artefacte care, conform cronologiei unanim acceptate, nu ar fi avut cum sa existe inainte de a… exista.

In anul 1900, resturile unui bizar instrument mecanic au fost recuperate de pe epava unei corabii antice, esuata la cativa kilometri de insula Creta. Artefactul consta intr-un complicat sistem de roti de bronz (trei s-au pastrat pana astazi) si cadrane de sticla fixate intr-un cadru de lemn. Analiza cu raze X a relevat faptul ca instrumentul fusese creat in anul 80 i.Hr., iar reconstituirea sa i-a dezvaluit functionalitatea – aceea de veritabil „computer“ astronomic, care putea indica, in functie de ora si de zi, pozitia exacta a Soarelui, a Lunii si a tuturor planetelor din sistemul solar.
Desi se stie ca grecii erau buni astronomi, nici o informatie de ordin istoric pastrata de la ei nu semnaleaza existenta unei masinarii atat de sofisticate.

                                  

 Avionul egiptean Concorde la anul 200 i Hr :In anul 1898, intr-un mormant din Saqqara, Egipt, un explorator descoperea o ciudata macheta din lemn a unui obiect cu aripi. Cum la acea vreme avionul nu fusese inventat, cercetatorii au considerat artefactul drept reprezentarea unei pasari si l-au facut „uitat“ intr-un muzeu din Cairo. In 1972, arheologul Kalil Messiha a dat intamplator peste macheta si a ramas socat de formele sale aerodinamice si de curbura aripilor, identica celei a unui avion Concorde. In plus, Messiha a facut legatura intre aceasta macheta si mai multe schite ciudate descoperite tot la Saqqara, ajungand la concluzia ca egiptenii planuiau, inca din secolul al II-lea i.Hr., construirea unui obiect zburator.

Craniul Mitchell-Hedges:De-a lungul anilor au fost descoperite 12 cranii din cristal, existenţa cărora a ridicat mari semne de întrebare datorită modului atipic în care au fost tăiate aceste obiecte. În opinia cercetătorilor, craniile de cristal nu pot fi reproduse în zilele noastre nici de cei mai pricepuţi sculptori.
Cele mai multe discuţii contradictorii au fost iscate de un craniu de cristal studiat de exploratorul britanic Mitchell-Hedges. Acesta a prezentat craniul ca fiind o descoperire, a fiicei sale, între vechi ruine unde a presupus că odinioară a existat un templu maiaş.Craniul, care cântăreşte aproximativ 6 kilograme şi are o înălţime de 10 centimetri şi o lăţime de 14 cm, seamănă foarte mult cu craniul uman, mai ales în ceea ce priveşte structura maxilarului.
Craniul a fost supus unor analize complexe la laboratoarele Hewlett Packard din California, în urma cărora s-a constatat că a fost sculptat cu mare migală în sensul invers al axei naturale a cristalului. Acest proces este imposibil de realizat fără ajutorul razelor laser. Ceea ce mai surprinde la acest craniu este proprietatea luminii de a se focaliza dinspre ceafa craniului către orbite. Pentru a obţine acest efect unui sculptor din ziua de azi i-ar trebui un model 3D al sculpturii, pe care să-l urmeze.

CIOCANUL LONDONEZ: unealta de dinaintea istoriei:Acest ciocan din fier cu coada de lemn a fost descoperit de o echipa de arheologii americani si britanici in 1936, pe un santier arheologic de la marginea Londrei (Kimball County, Nebraska, SUA). Unealta era incastrata intr-o roca veche de 400 de milioane de ani, iar testele efectuate asupra sa au relevat faptul ca a fost faurita in urma cu 500 de milioane de ani. De mentionat ca fierul ciocanului este mult mai pur decat oricare alt fier produs prin tehnologiile moderne.

HARTA LUI PIRI RE’IS, Pamantul turcului

Piri Re’is a fost un marinar turc care, in 1513, a desenat o harta a Africii, a Americilor si a Antarcticii. In 1929, cand a fost regasita, harta turcului a facut mare valva: oficial, Antarctica fusese descoperita abia in 1818. Ceea ce este si mai bizar la aceasta harta este faptul ca Piri Re’is – dupa cum dovedesc reconstituiri de ultima ora – a cartografiat fidel Antarctica asa cum arata aceasta inainte de a fi acoperita de zapada. Mai precis, in urma cu 6.000 de ani.

 

DESENELE DE LA NAZCA, un balon cu indieni, acum 2.000 de ani:

Desenele au fost descoperite in anul 1930, cand aviatia SUA a inaugurat doua linii comerciale care survolau pampa peruana. Se pare ca acestea au fost realizate in perioada de inflorire a civilizatiei Nazca (300 i.Hr. - 600 d.Hr). Acoperind o suprafata de 450 de kilometri patrati, desenele de la Nazca infatiseaza diverse plante si animale. Cele mai mari reprezentari ajung la 200 de metri lungime. Printre acestea, apar si unele figuri ciudate, numite de cercetatori geoglife. In vreme ce comunitatea stiintifica este rezervata in privinta utilizarii geoglifelor, unii entuziasti afirma ca ele ar fi harti astronomice sau puncte de reper pentru OZN-uri (teorie speculata si in filmul “Semne” din 2002). Indiferent la ce au folosit, desenele de la Nazca n-ar fi putut fi realizate decat printr-o coordonare venita de foarte sus, cel mai probabil din balon (care, la vremea respectiva, evident, nu era „inventat“).

 ORASUL NAN MADOL, misterioasa asezarea de pe reciful de corali:Datarea cu carbon-14 arata ca orasul Nan Madol a fost construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice. Asezarea se intindea pe o suprafata de aproximativ 18 kilometri patrati si era formata din peste 100 de insulite artificiale unite prin viaducte. Nimeni nu poate explica felul cum au fost transportate acolo blocurile de bazalt si nici cum a fost construit orasul. Pentru ridicarea lui Nan Madol, azi ar fi nevoie de zeci de macarale gigantice.

 ZIDURILE SACSAYHUAMAN, precizie incasa de secol XX: ziduri concentrice, lungi de 360 de metri si inalte de sase, au fost construite, in secolul al XVI-lea, in jurul fortaretei incase Sacsayhuaman din Cuzco, Peru. Ele au fost ridicate din imensi bolovani de calcar, cantarind aproximativ 300 de tone fiecare. Incasii nu au folosit mortar pentru a fixa bolovanii, dar acestia sunt atat de bine asezati unul peste altul, incat nu se poate strecura intre ei nici macar o lama de cutit. Cum au reusit incasii sa construiasca un asemenea ansamblu cu tehnologiile secolului al XVI-lea ramane un mister.